Echipa

Ne bucuram ca ati ajuns sa vedeti cine suntem si ce facem.

Mihaela Ciotea

mihaela

Coordonator Help25

In lunile de voluntariat petrecute in cadrul Asociatiei OncoHelp am avut onoarea sa cunosc si sa lucrez, in calitate de psiholog, cu femei extraordinare care apartin si in ziua de azi Grupului de Suport Violeta a Persoanelor Diagnosticate cu Cancer la San. Daca ar fi sa ma gandesc de ce exista in ziua de azi Help25, as raspunde cu inima deschisa, ca aceasta campanie a luat nastere datorita lor, ele au fost motivatia noastra de a pune in miscare acest proiect, experienta lor cu cancerul de san ne-a facut sa ne dorim o completare a sistemului medical din Romania prin implementarea  Programului de screening mamar si a celui de Educatie medicala.

Preventia in ceea ce priveste cancerul mamar nu inseamna doar acces la informatii si educatie medicala, preventia inseamna si accesul la aparatura medicala performanta, la o echipa medicala formata din profesionisti, la un diagnostic pus cu precizie.

Help25 este o campanie dedicata tuturor femeilor din Romania, atat celor sanatoase cat si celor care in ciuda unui astfel de diagnostic dur, aleg sa lupte si sa isi pastreze zambetul si speranta.

Dr. Daniela Sîrbu

daniela

Medic primar oncologie medicala/ Vicepresedinte Asociatia OncoHelp

Sa fii oncolog inseamna sa stii sa-i ajuti pe cei care se confrunta cu un destin tragic: cancerul.

Felul in care acesti oameni trec prin aceasta incercare, modul in care isi accepta sau nu destinul, felul in care au invatat sa traiasca si sa lupte cu aceasta boala ma uimeste si ma face sa-i admir din tot sufletul. E un sentiment coplesitor sa faci parte din viata acestor oameni, e o responsabilitate enorma sa-i ajuti si sa-i ghidezi in calatoria ce le sta in fata. De la ei invat sa pretuiesc fiecare zi, fiecare clipa.

Cei 15 ani de experienta m-au convins ca aceasta boala poate fi mai usor invinsa daca este diagnosticata la timp. Din pacate vad mult prea multi oameni care ajung sa imi ceara ajutorul atunci cand boala lor este intr-un stadiu avansat. Prea multe femei sunt diagnosticate intr-o faza precoce. Sta in puterea noastra sa schimbam acest lucru si o putem face prin gesturi simple, precum o mamografie facuta la timp. Sunt gesturi care, acum o stiu, pot salva vieti pretioase pentru familiile noastre si pot preveni suferinte inutile.

Smaranda Marcu

smaranda

Purtator de cuvant voluntar - Help25

Sunt femeie, mama, sotie, fiica si de mai bine de 15 ani sunt jurnalist si expert în comunicare. Lucrez în asistenta sociala de 12 ani si în tot acest timp am fost, mai mult sau mai putin, vocea celor neauziti sau nebagati în seama de cei mai multi dintre noi: a copiilor si oamenilor amarâti, cazuri sociale…

. Am decis sa ma implic în aceasta campanie pentru ca, din pacate, în ultimii ani, cancerul a atins vietile unor femei din familia mea… A si luat o viata, importanta si draga mie…. Cred ca daca ar fi existat informare adecvata, daca ar fi existat preventie reala si daca aceste femei ar fi stiut mai multe despre boala, nu s-ar mai fi ajuns la adevarate drame. Cred cu tarie ca da, cancerul poate fi învins! Si sper ca, prin munca mea, sa îi ajut pe cât mai multi sa realizeze acest lucru.

Anghelina Glisici

anghelina

Coordonator Grup de Suport Violeta a Persoanelor Diagnosticate cu Cancer de San

Daca colegii mei din cadrul echipei Help25 stiu despre cancer din interactiunea cu persoanele diagnosticate cu cancer sau din carti, eu pot sa va vorbesc despre cancer din propria mea experinta, pentru ca eu m-am intalnit cu aceasta boala in urma cu 9 ani, fiind diagnosticata intr-o faza incipienta. In cadrul Asociatiei OncoHelp coordonez activitatea Grupului de Suport Violeta al Persoanelor Diagnosticate cu Cancer la San. Ce caut eu, persoana diagnosticata cu cancer la san, in aceasta campanie de preventie a cancerului? Este foarte simplu! Rolul meu este de a arata femeilor ca se poate trece de diagnosticul de cancer, ca se poate trece de tratamentul implicat in tratarea aceastei boli si ca se poate trai. Impreuna cu Grupul de Suport Violeta vreau sa arat tuturor ca diagnosticul de cancer nu inseamna o condamnare la moarte, ca exista viata dupa tratamentul cancerului si ca viata care exista dupa diagnostic poate sa fie frumoasa, plina de lumina si bucurie alaturi de cei dragi. Lupta nu este usoara, exista si momente de slabiciune dar se poate merge mai departe. In incheiere vreau sa transmit tuturor femeilor indemnul: chiar daca le este frica, sa mearga la control. Daca boala este diagnosticata in faze incipiente sansele de vindecare si de supravietuire sunt mai mari.

Raluca Elena Ceausu

Voluntarul anului 2015

Campania Help25 inseamna pentru mine prietenie, devotament si sustinere. Am ajuns in echipa dupa ce timp de cateva luni am ajutat-o pe prietena mea Miha sa planuiasca si sa organizeze diferite actiuni. Devotamentul si entuziasmul ei m-au facut sa imi doresc sa ma implic si eu in lupta impotriva cancerului chiar daca initial doar gandul la aceasta boala imi provoca fiori. Intre timp am aflat ca munca noastra salveaza vieti chiar daca nu suntem medici, deoarece, prin simplul acces la informatie, femeile pot depista cancerul intr-un stadiu incipient iar actiunile noastre cresc nivelul constientizarii tuturor membrilor societatii cu privire la metodele de preventie, depistare precoce si tratamentul cancerului la san.